Condițiile meteo capricioase ne fac deseori să ne întrebăm nu doar cu ce să ne îmbrăcăm când ieșim din casă, dar și cu ce anvelope să ne echipăm mașinile. Pe câtă vreme unii preferă să mențină utilizeze anvelope pentru toate anotimpurile, all-season, alții preferă să fie pregătiți pentru orice eventualitate și să aleagă pneuri dedicate de iarnă.
Toate anvelopele au limitele lor tehnice constructive. Astfel, pe câtă vreme unele se comportă excelent pe vreme călduroasă și foarte slab în condiții de temperaturi scăzute, altele sunt fix invers. La mijloc se află anvelopele all-season. Acestea sunt din unele puncte de vedere cele mai bune pentru situațiile în care vremea este ba caldă ba rece. Limita lor însă se vede și atunci când este foarte cald și atunci când este foarte frig. Mai mult, profilul lor este adaptat atât pentru asfalt uscat cât și pentru asfalt umed sau acoperit cu zăpadă, ceea ce înseamnă că sunt un compromis între cele două. Prin urmare, chiar dacă nu vor excela în niciuna dintre cele două situații se vor comporta cel puțin la nivel decent.
Când sunt utile anvelopele all-season?
La ora actuală este greu să mai spunem că o anvelopă pentru toate patru anotimpurile este o alegere bună sau greșită. Contează foarte mult unde o folosim, pe ce fel de vehicul, cu ce stil de conducere și mai ales cu ce buget. Sunt rare ocaziile în care veți putea găsi un pneu all-season care să satisfacă toate situațiile și să și coste cât o anvelopă de buget pentru sezonul estival. De asemenea, nu este foarte recomandat să utilizați un astfel de pneu atunci când zăpada a acoperit deja cu un strat consistent de peste 5 centimetri asfaltul.
Din punct de vedere economic, acest tip de anvelopă permite rularea în condiții de siguranță în aproape orice condiții atâta timp cât vehiculul pe care sunt echipate nu este prea puternic iar cel de la volan nu are pretenția de a conduce într-un stil sportiv-agresiv. Cu alte cuvinte, dacă mergeți cu mașina cel mai mult timp prin oraș și faceți drumuri extraurbane cu viteze ce rareori depășesc 100 km/h, aceste pneuri vă sunt adecvate. Mai mult, dacă nu scoateți mașina din parcare odată ce este nevoie de utilajele primăriei pentru deszăpezire, atunci iarăși niște cauciucuri all-season sunt potrivite pentru mașina dumneavoastră.
Ecart de temperaturi și limite tehnice
Cu alte cuvinte, atâta timp cât le folosiți pe carosabil uscat sau cel mult ud și într-un ecart de temperaturi cuprins între -7 grade Celsius și +35 de grade Celsius, deja sunteți pe lista celor care chiar au motive să se orienteze spre așa ceva. Diferența va fi dacă veți încerca să forțați nota și să considerați că aveți un set de anvelope performante și să vă bazați pe ele în situații limită, mai ales vara pe temperaturi ridicate. Anvelopele all-season nu sunt făcute pentru așa ceva și, prin urmare, nu se vor comporta prea bine.
Totodată, dacă veți considera că sunt genul de pneuri cu care să vă puteți croi drum prin zăpadă, ar fi mai bine să nu vă aventurați. În cel mai bun caz nu veți reuși să ieșiți din parcare. Cea mai neplăcută situație ar fi să nu mai puteți înainta atunci când veți fi într-o zonă mai dificilă, departe de casă. Dar dacă aveți de mers chiar și în condiții de temperaturi negative pe un carosabil uscat sau cel mult ud, vă puteți încrede fără probleme în pneurile all-season. Important este să țineți cont de faptul că au totuși un profil care nu este la fel de aderent ca unul dedicat pentru ploaie sau pentru asfalt uscat și să nu vă bazați că vor performa la viteze foarte ridicate. Totodată, atunci când le achiziționați, verificați cu precădere performanța de aderență pe carosabil ud.